AI Act 2026: Ce s-a amânat și ce nu | Opinie de specialitate

AI Act nu a fost amânat. A fost amânată doar partea care, cel mai probabil, nu vă privea.

Opinie de specialitate — Cristina Paladeanu,  Manager Audit and Cybersecurity Governance

Trei zile

Pe 24 iulie 2026, Regulamentul Omnibus în domeniul digital privind IA a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Pe 27 iulie 2026 a intrat în vigoare, la trei zile de la publicare. Este primul set formal de modificări aduse Regulamentului (UE) 2024/1689 de la adoptarea sa, în iunie 2024.

Reacția pieței a fost, în linii mari, un oftat de ușurare, urmat de o concluzie greșită: „s-a amânat până în 2027, avem timp”.

Nu. S-a amânat regimul aplicabil sistemelor de IA cu grad ridicat de risc. Adică exact categoria în care majoritatea companiilor care au tras acest oftat nu se încadrează, pentru că ele nu dezvoltă sisteme de scoring de credit, de triere automată a CV-urilor sau de evaluare a examenelor. Ele folosesc un chatbot, un copilot, un generator de conținut și trei integrări pe care nimeni nu le-a inventariat.

Pentru acestea, calendarul nu s-a mișcat. Iar 2 august 2026 a fost duminică. Adică acum 2 zile.

Ce este deja aplicabil — și era, de mult

Aici se produce prima confuzie majoră: AI Act nu „intră în vigoare” la o dată. A intrat în vigoare la 1 august 2024 și se aplică etapizat, conform art. 113, astfel cum a fost modificat de Omnibus:

Citiți tabelul de jos în sus și veți vedea de ce s-a născut mitul. Citiți-l de sus în jos și veți vedea problema reală: obligațiile care se aplică deja de un an și jumătate sunt exact cele pe care nimeni nu le-a documentat.

Art. 4 impune ca furnizorii și utilizatorii de sisteme de IA să asigure un nivel suficient de alfabetizare în domeniul IA pentru personalul propriu și pentru alte persoane care operează sistemele în numele lor, ținând cont de cunoștințele, experiența, educația și contextul de utilizare. Această obligație este aplicabilă din februarie 2025.

Iar acum, nuanța pe care o veți auzi invocată de cineva, la un moment dat, ca argument: art. 4 nu figurează între dispozițiile enumerate expres la art. 99 alin. (4), care stabilește amenzile de până la 15.000.000 EUR sau 3% din cifra de afaceri anuală mondială totală. Formal, art. 4 nu are o sancțiune proprie.

Este cel mai prost argument posibil. Absența unei amenzi dedicate nu transformă obligația în recomandare, iar în orice control, în orice audit de certificare și în orice analiză post-incident, întrebarea „ce instruire ați făcut și ce dovezi aveți?” va fi între primele trei. Lipsa dovezii de training nu se sancționează direct. Se folosește ca probă a lipsei de diligență în toate celelalte capete de acuzare.

Twist-ul numărul doi: „noi suntem doar utilizatori”

Cea mai frecventă poziție defensivă din piață este: nu dezvoltăm IA, doar o folosim, deci obligațiile sunt ale furnizorului.

Trei probleme cu această poziție.

Prima. Art. 50 alin. (3) și (4) se adresează direct utilizatorilor (deployers), nu furnizorilor. Utilizatorul unui sistem de recunoaștere a emoțiilor sau de categorizare biometrică trebuie să informeze persoanele fizice expuse. Utilizatorul unui sistem care generează sau manipulează conținut de tip deepfake trebuie să dezvăluie caracterul artificial al conținutului. Utilizatorul care publică text generat artificial pentru a informa publicul asupra unor chestiuni de interes public trebuie să declare acest lucru — cu o excepție pe care merită să o rețineți, pentru că este singura ieșire practică: obligația nu se aplică atunci când conținutul generat de IA a fost supus unui proces de verificare umană sau de control editorial și o persoană fizică sau juridică își asumă responsabilitatea editorială pentru publicare. Cu alte cuvinte, ori declarați, ori vă asumați. Nu există a treia variantă.

A doua. Art. 25 vă poate transforma în furnizor. Dacă puneți numele sau marca dumneavoastră pe un sistem de IA, dacă aduceți o modificare substanțială sau dacă schimbați scopul prevăzut al sistemului, preluați obligațiile furnizorului. Un asistent intern construit peste un model GPAI, rebranduit, cu prompt de sistem propriu și cu acces la datele companiei, este exact scenariul care se discută aici.

A treia. Utilizatorii nu au cum să demonstreze conformitatea furnizorului fără să o fi verificat. Iar dacă nu ați verificat, răspunderea nu se transferă. Se distribuie.

Twist-ul numărul trei: România nu are încă legea. Și asta nu vă ajută.

Prin memorandumul adoptat de Guvernul României la 12 martie 2026, ANCOM a fost propusă drept autoritate națională de supraveghere a pieței și punct național unic de contact. ASF și BNR au atribuții pentru sistemele high-risk din sectorul serviciilor financiare, ANSPDCP pentru biometrie în context de aplicare a legii, gestionare a frontierelor, justiție și democrație, iar ADR ca autoritate de notificare.

Termenul european pentru desemnarea acestor autorități era 2 august 2025. România a comunicat desemnarea cu aproximativ șapte luni întârziere, iar legea națională care va stabili atribuțiile, mecanismele de cooperare și procedura de sancționare este încă în lucru. Practic, ANCOM nu poate aplica sancțiuni până la intrarea în vigoare a actului normativ național.

Aici apare tentația. Și aici se face greșeala.

Regulamentul este de aplicare directă. Întârzierea cadrului național nu suspendă obligațiile și nu exonerează companiile. Ce se amână este momentul controlului, nu perioada supusă controlului. Când ANCOM devine operațională — realist, sfârșitul anului 2026 sau începutul lui 2027 — va evalua conformitatea unei perioade care începe în februarie 2025. Nu veți fi întrebați ce faceți. Veți fi întrebați ce ați făcut, și veți răspunde cu documente datate.

Adăugați și faptul că, pentru multe dintre aceleași cazuri de utilizare, autoritățile cu competențe deja operaționale sunt altele: ANSPDCP pe temeiul Regulamentului (UE) 2016/679, iar DNSC pe temeiul OUG nr. 155/2024, pentru entitățile în scop NIS2. Un incident cauzat de un sistem de IA nu așteaptă legea de implementare a AI Act pentru a genera o notificare în 24 de ore.

Twist-ul numărul patru: transparența nu este securitate

Art. 50 impune marcarea conținutului generat, într-un format care poate fi citit automat și detectabil ca fiind generat sau manipulat artificial, cu soluții tehnice eficace, interoperabile, fiabile și robuste, în măsura în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic.

Este o obligație de etichetare. Nu este o măsură de securitate. Iar aici se ascunde riscul cel mai puțin discutat.

Contractul cu furnizorul de IA nu transferă răspunderea pentru datele pe care le introduceți în el. Scurgerea de date prin shadow AI — instrumente adoptate de angajați fără aprobare, fără evaluare, fără contract — rămâne un incident de securitate al companiei dumneavoastră, nu al furnizorului. Injecția de prompt într-un agent care are drepturi de scriere în sistemele interne rămâne o problemă de control de acces, nu de etichetare. Iar un model care ia decizii pe baza unor date pe care nu le-ați clasificat rămâne o problemă de guvernanță a datelor, veche de douăzeci de ani, în ambalaj nou.

AI Act nu vă cere să fiți în siguranță. Vă cere să fiți transparenți. Securitatea rămâne, integral, obligația dumneavoastră — și, pentru entitățile în scop NIS2, este deja o obligație legală distinctă, cu sancțiuni proprii.

Ce trebuie făcut, concret

Cele zece domenii minime, cu dovada asociată. Dacă nu există dovadă, în audit nu există control.

Tips and tricks — ce funcționează în practică

• Nu construiți un sistem paralel. Dacă aveți ISO/IEC 27001 implementat, nu creați un al doilea corp de politici. Extindeți-l. Registrul de active devine registru de active IA. Analiza de risc capătă un scenariu nou. A.5.19–A.5.23 acoperă deja managementul furnizorilor și serviciile cloud. A.8.10 și A.8.12 acoperă deja scurgerea de informații. Un SMSI existent vă duce la 60% din cerințele AI Act în trei săptămâni. Un proiect nou de la zero vă ia trei luni și produce documente pe care nimeni nu le citește.
• Începeți inventarul de la factură, nu de la interviu. Dacă întrebați departamentele ce instrumente IA folosesc, veți obține o listă politicoasă și incompletă. Extrageți lista din cheltuielile pe card corporativ, din log-urile proxy și din aplicațiile OAuth conectate la tenantul Microsoft 365 sau Google Workspace. Diferența dintre cele două liste este raportul dumneavoastră de shadow AI.
• Clasificați pe caz de utilizare, nu pe instrument. Același model GPAI este un risc scăzut când redactează un e-mail de marketing și cu totul altceva când filtrează candidați la angajare. Un registru organizat pe furnizori nu vă va spune niciodată asta. Un registru organizat pe procese, da.
• Datați totul. Este singurul sfat din acest articol care nu costă nimic și care va conta cel mai mult. Politica aprobată prin decizie datată. Trainingul cu listă de prezență semnată. Evaluarea de risc cu versiune și dată de revizuire. Conformitatea retroactivă nu se poate reconstrui; se poate doar documenta la timp.
• Rezolvați notificarea de chatbot săptămâna asta. Este cea mai ieftină conformare din tot regulamentul: o propoziție, afișată clar și distinct, cel târziu la momentul primei interacțiuni, conform art. 50 alin. (5). Dacă nu o aveți pe 2 august, veți fi neconformi pe o cerință care se rezolvă în douăzeci de minute de lucru.
• Puneți o clauză de transparență în contractele cu furnizorii. Aveți nevoie ca furnizorul să confirme, în scris, dacă și cum marchează conținutul generat conform art. 50 alin. (2), și să vă notifice la schimbări de model. Fără această clauză, obligația dumneavoastră de transparență depinde de o presupunere.
• Urmăriți codul de bune practici. Art. 50 alin. (7) prevede că Oficiul pentru IA încurajează și facilitează elaborarea de coduri de bune practici la nivelul Uniunii pentru punerea în aplicare efectivă a obligațiilor de detectare și etichetare. Comisia a publicat deja orientări și un proiect de cod pe zona de transparență. Alinierea la acesta este, în practică, cea mai apropiată formă de prezumție de conformitate disponibilă în acest moment.
• Nu declarați ce nu puteți susține. Un inventar care afirmă „nu utilizăm sisteme high-risk” fără un document de clasificare în spate este mai periculos decât absența inventarului. Art. 99 alin. (5) prevede amenzi de până la 7.500.000 EUR sau 1% din cifra de afaceri pentru furnizarea de informații incorecte, incomplete sau înșelătoare autorităților.

Ordinea de mărime

Pentru context, nu pentru dramatism: art. 99 alin. (3) — până la 35.000.000 EUR sau 7% din cifra de afaceri anuală mondială totală pentru practicile interzise de la art. 5. Art. 99 alin. (4) — până la 15.000.000 EUR sau 3% pentru celelalte obligații, inclusiv cele de transparență de la art. 50. Art. 99 alin. (5) — până la 7.500.000 EUR sau 1% pentru informații înșelătoare.

Sunt cifre comparabile cu GDPR. Și, ca la GDPR, primii doi ani au fost ani în care toată lumea a considerat că textul este teoretic.

Concluzia

Omnibusul a cumpărat șaisprezece luni pentru sistemele high-risk. Nu a cumpărat nicio zi pentru inventar, pentru training, pentru practici interzise, pentru guvernanță și pentru transparență.

Diferența dintre cele două categorii de obligații este că prima cere consultanți, standarde armonizate și evaluări de conformitate. A doua cere un tabel, o politică, o listă de prezență și cinci zile de muncă serioasă.

Acum 2 zile una a devenit aplicabilă. Întrebarea este dacă ați făcut demersurile necesare sau ar fi bine să vă adresați unor consultanți eficienți.