“Dacă nu am fost atacați până acum, înseamnă că suntem în regulă.”
“Avem antivirus. Suntem acoperiți.”
“Nu avem nimic valoros de furat.”
Aceste moduri de a privi securitatea cibernetică par logice la prima vedere. Ele însă există din cauză că riscurile sunt atât de vag definite în mintea noastră, încât nu le mai percepem ca fiind riscuri (deși în teorie știm că ele există).
În psihologie există conceptul de „distanță psihologică” (Construal Level Theory): cu cât un pericol pare mai abstract sau mai îndepărtat, cu atât îl percepem ca fiind mai puțin probabil să ni se întâmple.
Atacul cibernetic este adesea invizibil până când devine vizibil prin consecințe.
Lipsa unei înțelegeri concrete a ceea ce înseamnă un atac cibernetic face ca pericolul să pară abstract, îndepărtat, „ceva ce li se întâmplă altora”.
Dar realitatea este alta: în România, în primele luni ale acestui an, s-au înregistrat cu aproape 300% mai multe atacuri cibernetice față de aceeași perioadă a anului anterior.
Contextul geopolitic complicat, expansiunea inteligenței artificiale și digitalizarea accelerată sunt doar câteva dintre motivele pentru care aceste amenințări cresc exponențial. (sursă: HotNews)
Din perspectiva psihologiei riscului, mulți oameni își imaginează un atac cibernetic într-un mod foarte diferit de cum arată el în realitate. Mulți au în minte o versiune “hollywoodiană”, ceea ce îi face să rateze semnalele reale.
Atacul cibernetic nu e ceva ce poate fi întotdeauna stopat cu un antivirus. Nu e nimic greșit în a avea un antivirus, dimpotrivă, recomandăm. Dar trebuie să fim conștienți că antivirusul este doar una dintre numeroasele măsuri de securitate. El nu oprește toate formele de phishing, configurările greșite, erorile de acces, vulnerabilitățile din aplicații sau folosirea necontrolată a AI.
Ce înseamnă, de fapt, un atac cibernetic?
Un atac cibernetic este o acțiune ostilă, deliberată, desfășurată în spațiul cibernetic, cu scopul de a: obține acces neautorizat la sisteme, rețele sau date; fura, modifica, bloca sau distruge informații sau funcționalități; perturba activitatea unei organizații sau chiar a unei infrastructuri critice.
(sursă: SRI)
Exemple concrete:
- Ransomware: criptarea fișierelor și cererea unei răscumpărări pentru decriptare;
- Phishing: emailuri frauduloase care fură credențiale;
- DDoS: blocarea unui site prin inundarea cu trafic fals;
- Info-stealers: programe care extrag parole și date bancare.
Cybersecurity nu e doar „ceva ce fac IT-iștii”
Una dintre cele mai mari concepții greșite este că securitatea cibernetică aparține exclusiv departamentului IT. În realitate, IT-ul implementează controalele tehnice, dar deciziile care reduc cu adevărat riscul țin de întreaga organizație: de modul în care sunt gestionate procesele, furnizorii, datele, accesul la informații și chiar utilizarea inteligenței artificiale.
De ce e important să înțelegem ce înseamnă un atac?
Pentru că percepția determină reacția. Dacă nu înțelegem mecanismul, tratăm cybersecurity-ul ca pe o „problemă tehnică”, nu ca pe un risc strategic.
Felul în care definim un risc influențează câtă atenție îi acordăm. Dacă îl percepem ca fiind imediat și ușor de înțeles, acționăm. Dacă îl percepem ca fiind abstract, tehnic sau improbabil, tindem să îl amânăm. În securitate cibernetică, dar nu numai.
Pentru mulți oameni, atacul cibernetic este încă o imagine vagă: un hacker într-un hanorac, linii de cod pe un ecran sau un virus pe care îl oprește antivirusul. Este un eveniment spectaculos, dar îndepărtat, care pare să-i privească pe alții.
În realitate, un atac cibernetic este un risc de business. Poate întrerupe operațiunile, poate bloca accesul la sisteme critice, poate afecta relația cu clienții, poate genera pierderi financiare și consecințe juridice. Îar dacă organizația îl percepe doar ca pe o problemă de IT, reacția va fi una exclusiv tehnică.
Adevărul din teren este că:
- Impactul nu e doar tehnic. Un atac poate bloca tranzacții imobiliare (cazul ANCPI), poate suspenda transferuri de deținuți (cazul ANP), poate opri spitale sau utilități.
- Fiecare angajat este o linie de apărare. Majoritatea atacurilor încep cu o greșeală umană: o parolă slabă, un link accesat din neatenție, un dispozitiv neactualizat.
- Securitatea cibernetică e o responsabilitate continuă. Nicio arhitectură de securitate, oricât de sofisticată, nu poate elimina riscul dacă există vulnerabilități de bază: parole slabe, sisteme neactualizate, lipsa de conștientizare.
Concluzia:
Cybersecurity nu ar trebui să fie răspunsul la un atac. Adesea este; noi numim asta “cybersecurity reactiv”. La FORT, milităm pentru abordarea proactivă. Atacul nu e punctul zero. Procesul care duce spre atac începe cu luni înainte, prin slăbiciuni pe care le ignorăm.
Am explicat ce înseamnă un atac, de ce se întâmplă și cum ne afectează, nu pentru a face teorie sau pentru motive de SEO. Ci pentru că este primul pas spre reziliență.
Nu ne putem proteja eficient de riscuri pe care nu le înțelegem, măcar la nivel general. Nu trebuie să fim experți în securitate cibernetică, la fel cum nu trebuie să fim medici ca să înțelegem importanța prevenției.
Însă atunci când cybersecurity este percepută doar prin prisma unor produse sau a unor soluții tehnice, conversația se mută într-o direcție greșită. În loc să discutăm despre continuitatea businessului și gestionarea riscului, ajungem să discutăm despre antivirus, firewall-uri sau licențe. Iar aceasta este doar o mică parte din imagine.
